Cutiuta cu amintiri 1

Cand imi vine sa fug departe departe de lumea asta nebuna in care traiesc, ma asez jos si scot cutiuta cu amintiri. O deschid si ma pierd in lumea inchisa in ea. E o lume mica, cu iz de copilarie, miroase a creta si acuarele..... Franturi din ce am fost si ce sunt.
Vad....
Stiloul chinezesc maro cu penita de aur...e spart sarmanul si curge cerneala.
Hm...si ce daca...uite asa am scris cu el si la admitere la liceu, si la Bac...ba pana si la facultate....Ce de pete de cerneala a avut profu de Penal la examen pe foaia mea!!!
Mi e drag tare, stiloul asta! L am lipit cu scoci...
Penarul meu de lemn, cu o fetita desenata pe el! Primul penar, clasa I... Cum imi mai asezam in el stiloul, creionul si guma de sters, roie cu albastru si o dungulita galbena la mijloc!
Copertile de plastic pentru carti si caiete.... fiecare cu etichete! Numele, clasa, materia...
Snurul de la cheia pe care o purtam de gat...
Ceasul rusesc desteptator, care suna mereu la 7 dimineata sa ma trezesc sa plec la scoala.
Gulerasul de la uniforma, inca miroase a apret! Ce mi l mai spala, apreta si calca mama, sa fie alb si batos!
Sortuletul albastru cu volanas jos, pe poale! Eram singura din clasa care avea volanas la soruletul de la uniforma! Ce mandra mai eram de mine! Mereu il sifonam saracu...maereu il boteam...era mai tot timpu patat de cerneala si plin de praf de creta!
Eeeii! Un ghem mic! ELaticul!!! Ce mai jucam in curtea scolii!!!! Cum saream in dreptunghi, incricisat, cu doua picioare, apoi doar cu unul, sa nu calci pe el!!! S a ingalbenit saracul!
Blocul de desen...mai am o frunza pictata stangaci cu acuarelele alea ...stii cand luai cutia de acuarele si un paharel sa ti pui apa sa desensezi la ora de desen...
Doamne ce manjita ajungeam acasa dupa ziua cu ora de desen!!! Curucubeu ma faceam!
Alt ghem mic i alb....cordeluta mea!!! Cordeluta pe care prinsese mama pamponesele!!!
Nu mai am pamponasele, nu stiu ce s a intamplat cu ele...a ramas cordeluta! Ce ma enerva, ca nu suportam s o port, ma dureau urechile !
Hm....un inelus mic din plastic transparent....asta de la ce o fi fost?...
Snurul! Snurul meu de sef de clasa! Inca il mai am! Galben, fumos! Stiu ca erau rosii, pt sef de rand, galben pt sef de clasa si albastru, pt sef de an pe scoala!
Ce mandrie pe noi cand le agatam la uniforma!
A...inca mai am cravata de pionier!
Nu pot sa cred cat m a marcat ceremonia aia, cand ne au facut pionieri! Ne au dus la fabrica la 23 August, la Faur acum (daca a mai ramas ceva din uzina aia...) si ne au aliniat, au venit cei din clasa a V-a, au defilat cu drapelu, s a intonat Imnu , Trei Culori, si ne au dar cravatele...Sarutam Drapelu si cravata si ne o asezau frumos la gat.... Parca ne decorau! Am ramas in visare cateva zile bune dupa ce ne au facut pionieri!
Camasuta alba, fustita neagra cu pliuri, cureaua cu catarama, bascuta cu stema in frunte, cravata rosie si snurul galben! Am uitat ciorapii lungi pana sub genunchi, albi! Asa! Da, asta era uniforma de pionier! De aici e inelusul!!! E de la cravata, se prindea cu inelusul de plastic! Aha! Uitasem....
Da...uitasem... Am uitat si uitam de multe.... Ce simpla era viata Doamne! Ce curat era totul...si ce frumos cresteam!
Le asez pe toate la loc in cutiuta cu amintiri...nu vreau sa pierd nimic!!!
Ma mai uit si maine...si poimaine...si o sa i arat si copilului meu...
Trebuie sa le pastrez bine!

Suntem oameni?

Slatina - copii morti in spital
Calarasi- un copil moare in spital din cauza unei fracturi netratate sau prost tratate
Spitale din tara in care corpurile copiilor morti la nastere sau imediat dupa zac in frigidere vechi de zeci de ani, ambalati in pungi de plastic....si zac....cu zilele, lunile sau chiar ani...
In orice spital de stat ai intra in tara asta, te trec fiorii pe sira spinarii. Sunt gri, sunt mizere, sunt crapate, murdare, fara apa calda, fara paturi, cu grilaje la geamuri...Peste tot se simte un miros greu de vechi, mucegai, peste tot e intuneric sau semiintuneric....peste tot dainuie un aer ingrozitor de sinistru....
Ai senzatia ca intri intr un cavou rece si te rogi doar sa mai iesi de acolo pe picioarele tale, nu cu picioarele inainte....
Nu sunt bani, nu sunt bani de medicamente, de materiale sanitare, de produse de curatat si dezinfectat... Nu sunt bani pentru salariile cadrelor medicale, nu sunt cadre medicale! Au plecat afara, pentru un salariu decent, pentru un viitor mai bun, pentru o viata normala si ...poate, pentru a si putea practica meseria pentru care au sacrificat ani din viata.
Pentru a nu fi nevoiti sa spuna pacientului sa se duca la farmicia din colt sa si sumpere singur ata chirurgicala, calmantele si pansamentele...pentru ca spitalul nu le are! Medicul nu poate opera....
Poate.....poate....
Imi aduc aminte de zilele mele in spital... 1998, Grigore Alexandrescu.
M au operat intr o joi, am stat 4 ore pe masa de operatie. Am stat apoi 2 zile la terapie intensiva, langa mine un baiat, Dragos, facuse transplant de rinichi...
Tin minte cum veneau asistentele noaptea sa ne faca injectiile, sa ne dea pastilele, sa se uite daca pacientii sunt bine...
Marti, criza de sange si criza de calmante la Grigore Alexandrescu... Nu am sa uit toata viata mea noaptea de marti spre miercuri, nu am inchis un ochi. Ma durea de nu mai stiam de mine...la un moment dat aveam senzatia ca aiurez...nu mai aveau nici macar algocalmin pastile nu fiole... Caldura era sufocanta, ardea carnea pe tine. Nu am plans, desi eram inca un copil...nu am plans de rusine! Langa sectia noastra era sectia de arsi....nu am cuvinte sa descriu urletele copiilor de acolo ramasi fara calmante! Nu sunt cuvinte...
Nu am cuvinte sa descriu reactia cadrelor medicale din spitalul ala care, a doua zi, la sala de pansamente, faceau cheta...fiecare scotea din buzunar sau aducea de acasa cat putea si au trimis asistente sa cumpere calmante ... Au sunat la Elias si au cerut...au intarziat sa vina...nimeni nu putea sa indure plansetele zecilor de copii chinuiti de dureri cumplite. Toti, dar toti, de la infiermiere, bucatarese, la chirurgi, au pus mana de al mana si au aus un strop de alinare... Sa le multumesti? Cum?....
Azi, Spitalul CFR...mori de la o infectie contractata in spital...nasti si copilul iti moare la cateva zile...
Maternitatea Giulesti...5 copii morti, arsi de vii in incubatoare, alti 6 in mainile medicilor de Grigore Alexandrescu...se zbat intre viata si moarte...
Nici atunci nu erau bani, in 1998, nici azi...
Dar atunci nu te lasa un medic sa mori in chinuri pentru ca pe el nu l plateste statu...
Vreau copii....dar acum mi e frica, mi e groaza sa nasc! Il nasc sanatos si mi l lasa asistenta sa arda de viu in incubator pt ca ea e la cheful de sf Marie in salonul de langa si nu vede fumul! Copii de la Grigore strigau dupa mame " ma doare, ma arde, mami vreau acasa, ma doare"
Copii de la Giulesti nu au strigat pe nimeni...au scancit surd in incubator poate, au dus poate manutele la fetisoare si ...atat... Ei nu au apucat sa invete sa strige "mami"...nu au spus "ma doare, ma arde" ....au ars si atat... aveau cateva zile...nu aveau nici nume...nici cuvinte pe buzele micute...
La Giulesti a fost crima! Unde ati fost doctorilor, unde erati asistentelor de pe tura? La un suc in salonul de alaturi si o felie de tort? Nu v au dat mamele micutilor suficienta spaga?
Neglijenta in serviciu soldata cu moartea a 5 copii = puscarie!!!
Nu ma mai intereseaza ca au la randul lor copii poate acasa, chiar nu ma mai intereseaza! Sa zaca in puscarie pana cand mi o fi mie mila de ei!
Si intreb: suntem oameni?
Cand lasi bebelusi sa zaca in incubatoare nesupravegheati, constient fiind ca se poate intampla o tragedie, dar sa nu ti pese pur si simplu...
Oare in ce chinuri au murit micutii astia? Ce au putut face in scurta lor viata sa merite asa o moarte?
Au murit la peste 200 de grade celsius!!! Cat timp i au lasat asa pana a ajuns temeperatura la cota asta?????? Un incubator e practic un cuptor...
La noi se tipa la tine pe masa de nasteri, se urla, ti se vorbeste urat...esti luata la misto de medic, de asistente... Nu exista pic de umanitate in nimic!
Ati vazut o lupoaica cum isi cara puii?
Ati vazut haita cum asteapta in liniste venirea pe lume a puilor? Ati obesrvat comportamentul lor fata de lupoaica cu pui?
Mi e rusine ca sunt om......
Si nu mi iese din cap...5 bebelusi in cuptoare....daca al meu ar fi murit asa....as fi facut moarte de om!!! As fi turnat benzina si i as fi dat foc!!! Sa arda cum a ars si ingerasul meu!
Nu mai am cuvinte....

Poveste

Se asteapta unul pe altul si se cheama. Iubirea lor nu e nici de poveste, nici din vis...e vie si parfumata.
El o striga si o asteapta cu bratele deschise, o imbie...i se arata asa cum e, fara perdea, fara masti, fara bariere...deschis cu totul si tanjind...pulsand...implorand de a dreptul si fara rusine.
Ea il aude, il vede si i simte chemarea in toata puterea ei... Ea e cea purtatoare de viata! Ea e cea care da dar si cea care primeste la randul ei. Si vine spre el...la inceput usor, in adiere, doar atinge, doar mangaie...sopteste suav si copilaros. Stie ca e dorita, stie ca e asteptata...stie ca e iubita.
el nu o intreaba de unde vine, ea nu l intreaba cat a asteptat... Se inlatuie doar intr un dans suav si moale...se uita unul in ochii celuilalt...isi spun vorbe nerostite...si se dezlantuie intr o iubire ce pare salbatica si fara sfarsit... Se dau unul altuia cu totul, fara oprelisti, fara cuvinte...fara ganduri...se contopesc intr o singura entitate datatoare de viata! Se stiu de la inceputul lumii si se simt de parca au creat o chiar ei, forta ce izvoreste din inlantuirea lor face lumea si timpul sa stea in loc! Isi striga fericirea regasirii cu nesat, n au rusine si n au teama.
Dupa dansul nebun al iubirii lor salbatice, cand raman doar atingerile de buze, magaierile tandre si tremurul trupurilor, auzi doar bataia aripilor de ingeri...si...iti inunda toate simturile parfumul iubirii asteia rupta din alta lume....
Si vrei sa fii...ca ei doi...
El...Pamantul si ea...Ploaia...