Colind

Vine Craciunul si eu nu mai am rabdare! Am facut curat in camera special sa fac loc pentru brad...Mai sunt doua saptamani si am pus deja bradutul in camera iar acum ma lupt cu mine sa nu l impodobesc, sa astept pana in Ajun! Of..si ce chin e! Am inchis beteala in dulap sa n o mai vad, am pus globurile sus pe vitrina unde nu ajung! Stau in pat si ma uit la bradut si ma napadesc amintiri...Acum scriu aici si in camera se aude vocea lui Hrusca (Deschide usa crestine)...
Omul asta chiar a fost harazit de Cel de Sus sa ne incalzeasca inimile ....cu vocea asta calda si graiul ala dulce din creste de munte....din locurile alea in care romanu inca mai e roman pana n maduva oaselor, unde traditia e inca vie... Il ascult si parca ma intorc in timp...nu stiu de ce dar ...de cate ori il aud imi vin in minte dacii...
Poate ca mi plac mie oamenii din Ardeal...poate sunt subiectiva, nu stiu, dar parca nu e Craciun daca nu aud colinde romanesti si vocea lui Hrusca.
Cum e viata asta! Aveam atat de multe lucruri la care altii nici nu viseaza!!! Avea cultura, istorie, am dat atatea lumii asteia si totusi..incet incet ne pierdem omenia, ne pierdem traditiile...
Traim cu colindele altora!!! Ma doare sufletul si ma apuca toti dracii, pe romaneste, cand aud in magazine colinde in engleza!!!
Leru i ler nu mai e de nasu nostru!!! Acum suntem europeni...
Mamaia imi spunea cand eram mica la tara o balada pe care o stia de mamaia ei!!! Balada veche de cateva sute de ani...Nu mai stiu balada si mi e ciuda! Mi e ciuda pe mine si mi e ciuda pe ce vad in jur. Mie ciuda ca renuntam la noi pentru cultura altora. Vreau sarbatori romanesti, cu romani, cu ce ne au invatat bunicii nostri! Ei au tinut traditia si cand nu erau lasati sa creada in ea si noi o dam de buna voie!
Ne invatam copii sa i scrie Mosului dar am uitam sa i invatam colindele!
Imi aduc aminte de o intamplare de acum cativa ani... Am o vecina , femeie in varsta, tare de treaba, sta la etajul 2. Era casatorita cu un don evreu( nu am absolut nimic cu evreii!!!) si respecta religia sotului , ea fiind botezata in rit ortodox. In fiecare an, de Craciun, venea copii sa colinde. La etajul 2, la apartamentul x nu raspundea niciodata nimeni.
Dupa ani si ani, in urma cu vreo 6 ani, sotul vecinei mele s a dus dintre noi iar ea a ramas singura. Din intamplare, m am intalnit cu ea pe scara cu vreo doua trei zile inainte de Craciun. Am vorbit putin si cand sa pec ma prinde de mana si, cu lacrimi in ochi, ma roaga sa i spun fratelui meu sa treaca si pe la ea cu colindu anu ala...
Fratele meu se ducea cu colindu la vecinii de pe scara in fiecare an...mai putin la etajul 2 ap. x...unde nu i raspundea nimeni.
In anul ala, s a nimerit ca mama sa aduca de la tara o caciula de astrahan si o camasa barbateasca taraneasca, facuta in casa la razboiu de tasut, veche de vreo suta de ani.... S a imbracat frate miu in ea, i am facut un brau dintr un stergar rosu, de l avea mama de zestre, facut in casa la tara, si i am pus caciula de astrahan pe cap. Imbracat a plecat la colindat pe scara. Daca pana atunci era poftit in casa, in hol sa colinde, anu ala....a intrat in toate apartamentele de pe scara, in sufragerie (in camera buna!) si era pus sa mai colinde , sa mai zica...
A venit acasa bulversat...Nu l mai lasau vecinii sa plece din casele lor! Ii admiraiu caciula, camasa, braul, ascultau colindul, dar ascultau cu sufletu deschis, multumeau din suflet... Le era dor...dor de colind romanesc, spus din suflet, curat, si l primeau cu sufletul deschis.
La etajul 2, la usa apartametului x a sunat un flacau imbracat in camasa si brau, cu caciula pe cap si a intrebat : "primiti cu colindu?"
Usa s a deschis larg, a intrat in casa si a colindat, a urat si a privit mirat cum vecina statea in fata lui, cu mainile impreunate a ruga...plangand!
Dupa ce a ascultat colinda, si a facut cruce , a rasplatit colindatorul , l a pupat, l a inchinat si i a multumit ca a trecut si pe la ea...
Renuntam la ce i al nostru de mii de ani...
Mi era ciuda si inca mi e!
Dar in anul ala...cand l am vazut pe frate miu ca se imbraca ca un roman, ca se poarta ca un roman, si ca nu i e rusine, e chiar incantat ca are cu ce sa se imbrace asa si sa colinde asa...In anul ala am zis ca nu e pierudt chiar totul.
Daca ne invatam copii sa fie romani, daca le aratam traditia si ii invatam s o respecte, daca le spunem baladele si colindele...poate n o sa ne mai fie dor de colindul nostru strabun...

E seara, de fapt...e noapte, noapte rece de iarna. Nu am somn se pare...
Ma tot uit pe sifonier, acolo am pus globurile noi ce le am cumparat pentru bradutul de Craciun. Sunt mari, mici, colorate si sclipitoare...Am luat si beteala...albastra, rosie, aurie...
Mai e pana la Craciun, stiu, dar nu am putut sa nu iau, nu am putut!!! Erau atatea...jucarii, globulete, figurine, stelute, braduti, fulgi de zapada, reni, saniute!!!
Stau in pat si ma uit la coltul din camera unde o sa stea bradutul si il si vad cum o sa fie!!! Plin de globuri si beteala, cu beculetele palpaind in toate culorile!!
Nu mai am rabdare!
Ma napadesc amintirile...cum era Craciunul cand eram mica!!!
Plecam seara in Ajun la colindat cu toti copii din sat, la tara la mamaia, infofoliti bine bine, cu cate o traistuta fiecare... Colindam toate ulitele satului, la toate casele! Sarac sau instarit, nu exista taran sa nu ti vina in poarta sa ti deschida... Colindam, uram de bine si primeam bomboane ( dropsurile alea mentolate sau de fructe), mere, covrigi si nuci. Atat! Si ce zapada era Doamne!!! Mare cat gardu curtilor, cu santuri sapate sa putem merge. Era un ger napraznic, dar nimic nu era inghetat la noi, poate doar nasul mic si rosu...
Cantam si strigam din tot sufletul si cu toate puterea de rasunau ulitele!!!
Dimineata de Craciun, cand ajungeam acasa dupa o noapte de colind, era traditie: rasturanam traistutele ( din alea autentice, de lana, facute in casa) si incepeam sa numaram covrigii si nucile. Cine avea cele mai putine, mai pleca o tura la colindat!
Apoi, repejor la Biserica, dupa care masa de Craciun...
Doamne cu ce pofta mancam covrigi inmuiati, caltabos si carnat fript pe plita, cu branza si muraturi scoase din putina! Dupa o noapte de mers prin ger cred si eu ca aveam pofta de mancare!!
Nu era ca acum...Craciunul din copilaria mea...
Nu asteptam daruri alese de la Mos, nu colindam pe bani, nu se stramba nimeni cand primea un covrig cu nuci si un mar drept rasplata...
Nu se scriau scrisori Mosului, nu se facea reclama la televizor, nu vedeai comert cu spiritul sarbatorii...
Copilul din mine se bucura de orice! Ma bucuram de zapada, ma bucuram ca vine Mosul, in care chiar credeam cu tot sufletul meu, ma bucuram de asteptare, ma bucuram de bradutu facut in Ajun, in care punea mama bomboanele alea de pom, aseza cate o portocala pe care doar ea stia cum a gasit o, pe cate o ramura... Agata ciocolata si pungutele cu arahide de crengile bradului... Eu asezam cate un glob sau o beteala, cu ochii doar la bomboane si ciocolata...
Nu stiam ce mi aduce Mosul...uneori vroiam o papusa, alteori vroiam o carte de colorat sau nu stiu ce jucarie, dar..a doua zi, in ziua Craciunului, cand ma trezeam si duceam fuguta la brad....nu mai conta ce mi dorisem sa mi aduca Mosul! Eram asa emotionata si nerabdatoare ca uitam si ce mi dorisem de fapt!
De cele mai multe ori, Mosul venea si mi aducea portocale, ciocolata si cate o carte sau discuri Electrecord cu povesti.
Nu conta...erau darurile mele si ma bucuram de ele cu toate inima! Dar cel mai mult ma bucuram ca a venit Mosul! Atat! Ca a venit...
Si nicioadata nu intelegeam de ce nu vine Mosul si la oamenii mari, de ce lu mami si lu tati nu le aduce nimic?
Mi e dor de Craciunul din copilaria mea, de Craciunul ala simplu...atat de omenesc si de curat!
Si poate pentru ca mi e asa dor de el, inca nu pot sa dorm noaptea de Ajun nici acum cand sunt...om mare.
Fac bradutu, astept Craciunul si ....astept Mosul. In fiecare an. Acum nu mai vreau nici papusi, nici carti cu povesti...nu mai vreau sa mi aduca nimic..dar vreau sa vina si vreau sa l astept.
Si....o sa i spun copilului meu ca Mosul vine ...ca exista!
Sa creada in el asa cum cred si eu. Vreau sa se bucure de zapada, de brad, de Mos si de daruri simple...de asteptare!
Sa se bucure de Craciun!










11

E foarte greu sa privesti fericirea in ochi, este foarte greu s-o tii de mana sau s-o iei in brate...
De cele mai multe ori viata te pune in situatii aparent fara iesire, ajungi sa crezi ca ai gasit ce cautai, ca L-ai prins pe Dumnezeu de picioare, te vezi si te simti pe acoperisul lumii si...brusc, de niciunde, vine caderea.... Fie ca realizezi ca ai trait si ai crezut intr-un balon de sapun, frumos, colorat, dar care s-a spart la prima adiere de vant...fie ca, pur si simplu, ti se ridica valul de pe ochi...si vezi realitatea asa cum e...
De doua ori in 27 de ani am spus ca viata e o curva...te ademeneste, te ameteste...te invaluie, iti da aripi doar ca apoi, in inaltul cerului, sa ti le taie! Cu rautate chiar...
Hmm... E asa usor sa te imbeti cu apa rece! E atat de usor sa te convingi pe tine insuti ca e bine ce faci, ca esti fericit, ca traiesti ceea ce-ti doresti sa traiesti, ca prietenia e sincera si curata, ca iubirea e ...doar a ta si doar pentru tine...ca exista! Si Doamne! ce greu e sa te desprinzi de iluzii!!! Ce chin e sa te rupi de fericirea inchipuita, ce exista doar in mintea ta, creata doar din dorinta ta de a fi fericit, iubit, respectat! Sa te lupti tu cu tine insuti, sa-ti demonstrezi, sa-ti argumentezi, sa-ti deschizi ochii...sa omori o parte din tine pentru a putea continua, pentru a putea trai...
pentru a te salva...
Am trecut prin asta...am dat vina pe toti si pe toate, mai putin pe mine... Cand am dat vina pe mine ca mi-a inchipuit doar o fericire ce nu exista, abea atunci am inceput sa respir, sa traiesc.
Si curva de viata mi-a zambit...Zambetul ala de femeie versata, trecuta prin toate inchipuite si neinchipuite de mintea noastra...
" Te-ai trezit fato? eeee....lasa, mai bine ma injuri acu...da o sa-mi dai dreptate.... N-astept sa-mi multumesti copile, casca bine ochii, atat... Si tine minte vorbele mele: nu ti-am fost data sa ma visezi, sa ma inchpui, ti-am fost data sa ma traiesti! O sa intelegi tu, ajungi tu la vorba mea...! Toti ajungeti la vorba mea...mai acus sau mai incolo!"
Da...am ajuns la vorba ei!
Se spune ca intalnesti de toate in viata ca sa inveti sa aprecieze ce si pe cine trebuie apreciat cu adevarat.
Acum am fericirea langa mine, o tin de mana, o iau in brate, e a mea si nu e inchipuita.
Dar e greu s-o privesc in ochi...De ce? Pentru ca inca ma cutremura! E asa de simpla, e asa de curata si de reala incat ma cutremura!
Fericirea mea ma priveste mereu prin doi ochi caprui... Cei mai frumosi si mai curati ochi caprui din lumea asta!
Nu stiu cati oameni au norocul asta intr-o viata...stiu doar ca sunt foarte putini...
"N-astept sa-mi multumesti copile..."
Ba iti multumesc!
Si ma leg sa te traiesc cu tot sufletul, curat!
Si te rog ceva...da-le si altora ce-mi dai mie...

Legamant

Ma leg de tine asa cum radacina se leaga de pamant
Ma minunez clipa de clipa de minunea care esti
Renasc la infinit langa tine si invat ce inseamna sa iubesti
Esti in fiecare colt al fiintei mele
Rad cand razi, plang cand plangi, ma doare cand te doare
Traiesc cu tine si prin tine
Te astept ca tarana usccata stropii de ploaie
M am lepadat de tot cunoscutul si necunoscutul
Ma dau cu totul tie cum se da frunza razei de soare
Astept doar sa incolteasca in mine
Iubirea ta , iubirea mea...

Noi doi

A trecut un an si ma napadesc amintirile... Stiu ca pentru multi e un eveniment treaba asta cu anivesrsarile, o luna de relatie, un an...20.
Sincer, pentru mine conteaza mai mult sa-mi pretuiesc relatia in fiecare zi si s-o sarbatoresc clipa de clipa, nu la an sau pe data fixa.
Dar asta sunt eu...si asta e el... Astia suntem noi!
Chiar si asa, ieri am facut un an de la prima intalnire... Ieri dimineata m-a trezit ceva ce ma gadila pe fata...era un buchet urias de flori coloarate.
El astepta sa ma trezesc cu un buchet de flori.
Mi-e foarte greu sa descriu ce a fost in sufletul meu in momentele alea... Sa vad barbatul pe care-l iubesc ca sta pe marginea patului si asteapta sa ma trezesc, cu un buchet de flori... Primele cuvinte pe care le-am auzit au fost : " La multi ani sa avem fetita!", urmate de un sarut....
Nu e mult, pentru mine insa a fost si este totul!
Mi-e greu sa descriu ...poate nici nu vreau sa spun tot ce aveam atunci in suflet...vreau sa ramana ceva acolo, ceva doar al meu si al lui...doar al nostru!
Nu am sarbatorit nimic, am trait ziua normal, impreuna. Prima intalnire a fost in gradina botanica, asa ca si ieri a facut o plimbare in botanica.
Fiecare alee, fiecare bancuta, fieacare coltisor al gradinii ne amintea de anul trecut, aceeasi zi...
Trairile erau asa de puternice atunci, emotia primei intalniri... "Oare ii plac, sunt prea fardata?"...
Acum...traiam la fel de intens ...Acum stiu ca ma place, stiu ca nu sunt prea fardata, acum stie ca nu ma plictiseste, acum stie ca-mi place sa ma tina de mana, sa ma ia in brate si sa mergem ca pinguinii... Acum stim cine suntem si cat ne iubim!
Acum stim ca fara celalalt.....nu exista eu...
Acum botanica era altfel... Anul asta e plina de culoare, plina de viata.
Anul asta ne astepta, stia ca venim si ne-a spus: "va stiu, nu v-am uitat! Sunteti mai frumosi anu asta, la fel si eu!"
Si la plecare, spre seara, parca ne-a mai soptit ceva... "La anul....sa veniti..trei!"
Am plecat spre casa tinandu-ne de mana... noi doi...

Eu cu mine despre mine

E toamna!
Ciudat e ca inca nu stiu ce anotimp imi place ce mai mult si mai mult! Nu e prima data cand stau si ma intreb ce-mi pace mai mut...primavara, iarna, toamna sau vara...
Realitatea e ca fiecare anotimp are farmecul sau, in fiecare anotimp imi revin in minte amitiri si mi se amesteca-n sufet fel de fel de trairi si nostalgii.
Am chiar si momente in care imi vine sa dau timpu inapoi, nu din regret, ci pur si simplu pentru a mai trai senzatia respectiva, a carei amintire imi revine in suflet adusa din trecut de un vint de primavara...sau toamna...
Sunt topita dupa plimbarile luuungi, in aer liber. Imi place pur si simplu sa plec, sa strabat stradute, sa vad locuri pe care le-am vazut de atatea ori, dar pe care le vad de fiecare data atfel, sa ma opresc in loc si sa ma minunez de cate ceva...un zid vechi, o casa, un copac plin de frunze aramii...
Sunt dependenta de starea asta de visare pe care o am de fiecare data cand o "drumetie" de felul asta!
Acum e toamna...Toamna e ceva mai lipita de sufletul meu, mi-e mai apropiata, ca o prietena buna de care si daca ma despart ani de zile tot cu mine e, oriunde as merge.
Poate pentru ca toamna m-am indragostit!
Pimbandu-ma printre stradute, strabatand alei de parc strajuite de coloane aramii, ingropandu-mi pasii in frunzele cazute, doar eu cu mine si....el...
Ne-am zarit, ne-am ignorat, ne-am luat de mana si...acum, in a doaua toamna, ne tinem de mana si in somn!
Da, imi pace toamna. Imi place linistea ei, imi plac culorile si aromele ei...e ca o carte buna, veche, cu filele ingalbenite care te atrag in lumea lor...
Sunt prinsa in lumea asta fara sa fiu prizoniera ei.
Nu sunt singura, suntem doi si ne tinem de mana, plecam in "drumetii" peirduti in toamna nostra si nu vrem, pentru nimic in lume, sa ne gaseasca cineva!

HI HI

Eu si IT-ul

Nu stiu sincer ce mi-a venit sa ma apuc acum sa fac treaba asta cu blog-ul.
Am intrat si am urmat pasii aia si acum se pare ca am blog. Treaba simpatica e ca eu chiar nu le am am cu astea, postarile pe net si alte cele.
Pe mine pune-ma sa citesc ceva, o carte buna, ceva interesant, nu sa postez chestii pe aici.
Ma chinui de juma de ora sa aflu de ce nu se postase ceva ce scrisesem, pana m-am prins ca trebuia mai intai sa activez contu si abia dupa aia domne, apare ceva!
Nu zic, sunt zuza rau cand vine vorba de calculatoare sau setari! Eu nu-mi gaseam alarma la telefon, dar sa ma apuc de facut facut blog-uri!
Sunt paralela total si o recunosc fara rusine!
Nu stiu daca o sa fac multi purici pe aici, pentru simplul motiv ca nu cred ca ma va pasiona prea tare.
Unde mai pui ca e si toamna, totul e asa frumos afara, incat ma si vad plecand la plimbare cu orele, facand poze prin parcuri, cititind linisitita la aer.
Acum scriu aici ca-s curioasa sa vad daca ma duce biluta sa postez chastia asta fara cap si coada pe blog. Nu de alta, da atata ce m-am chinuit sa aflu cum dracu se face ca acus ma ambitionai tare si nu ma las pana nu vad ineptia asta postata!!! Na!
Tehnologia asta, mama ei! Pai nu era mai bine cand trimiteai domne scrisori? A? Era si mai personal, mai romantic asa, te mai rodea asteptarea nitel...
Ce zic eu de scrisori, mai bine era cu porumbeii calatori!!!
Da! Alea vremuri, nu astea!
Ia sa vaz eu acu daca se posteaza!

La la la