luni, 28 septembrie 2009

Noi doi

A trecut un an si ma napadesc amintirile... Stiu ca pentru multi e un eveniment treaba asta cu anivesrsarile, o luna de relatie, un an...20.
Sincer, pentru mine conteaza mai mult sa-mi pretuiesc relatia in fiecare zi si s-o sarbatoresc clipa de clipa, nu la an sau pe data fixa.
Dar asta sunt eu...si asta e el... Astia suntem noi!
Chiar si asa, ieri am facut un an de la prima intalnire... Ieri dimineata m-a trezit ceva ce ma gadila pe fata...era un buchet urias de flori coloarate.
El astepta sa ma trezesc cu un buchet de flori.
Mi-e foarte greu sa descriu ce a fost in sufletul meu in momentele alea... Sa vad barbatul pe care-l iubesc ca sta pe marginea patului si asteapta sa ma trezesc, cu un buchet de flori... Primele cuvinte pe care le-am auzit au fost : " La multi ani sa avem fetita!", urmate de un sarut....
Nu e mult, pentru mine insa a fost si este totul!
Mi-e greu sa descriu ...poate nici nu vreau sa spun tot ce aveam atunci in suflet...vreau sa ramana ceva acolo, ceva doar al meu si al lui...doar al nostru!
Nu am sarbatorit nimic, am trait ziua normal, impreuna. Prima intalnire a fost in gradina botanica, asa ca si ieri a facut o plimbare in botanica.
Fiecare alee, fiecare bancuta, fieacare coltisor al gradinii ne amintea de anul trecut, aceeasi zi...
Trairile erau asa de puternice atunci, emotia primei intalniri... "Oare ii plac, sunt prea fardata?"...
Acum...traiam la fel de intens ...Acum stiu ca ma place, stiu ca nu sunt prea fardata, acum stie ca nu ma plictiseste, acum stie ca-mi place sa ma tina de mana, sa ma ia in brate si sa mergem ca pinguinii... Acum stim cine suntem si cat ne iubim!
Acum stim ca fara celalalt.....nu exista eu...
Acum botanica era altfel... Anul asta e plina de culoare, plina de viata.
Anul asta ne astepta, stia ca venim si ne-a spus: "va stiu, nu v-am uitat! Sunteti mai frumosi anu asta, la fel si eu!"
Si la plecare, spre seara, parca ne-a mai soptit ceva... "La anul....sa veniti..trei!"
Am plecat spre casa tinandu-ne de mana... noi doi...

vineri, 25 septembrie 2009

Eu cu mine despre mine

E toamna!
Ciudat e ca inca nu stiu ce anotimp imi place ce mai mult si mai mult! Nu e prima data cand stau si ma intreb ce-mi pace mai mut...primavara, iarna, toamna sau vara...
Realitatea e ca fiecare anotimp are farmecul sau, in fiecare anotimp imi revin in minte amitiri si mi se amesteca-n sufet fel de fel de trairi si nostalgii.
Am chiar si momente in care imi vine sa dau timpu inapoi, nu din regret, ci pur si simplu pentru a mai trai senzatia respectiva, a carei amintire imi revine in suflet adusa din trecut de un vint de primavara...sau toamna...
Sunt topita dupa plimbarile luuungi, in aer liber. Imi place pur si simplu sa plec, sa strabat stradute, sa vad locuri pe care le-am vazut de atatea ori, dar pe care le vad de fiecare data atfel, sa ma opresc in loc si sa ma minunez de cate ceva...un zid vechi, o casa, un copac plin de frunze aramii...
Sunt dependenta de starea asta de visare pe care o am de fiecare data cand o "drumetie" de felul asta!
Acum e toamna...Toamna e ceva mai lipita de sufletul meu, mi-e mai apropiata, ca o prietena buna de care si daca ma despart ani de zile tot cu mine e, oriunde as merge.
Poate pentru ca toamna m-am indragostit!
Pimbandu-ma printre stradute, strabatand alei de parc strajuite de coloane aramii, ingropandu-mi pasii in frunzele cazute, doar eu cu mine si....el...
Ne-am zarit, ne-am ignorat, ne-am luat de mana si...acum, in a doaua toamna, ne tinem de mana si in somn!
Da, imi pace toamna. Imi place linistea ei, imi plac culorile si aromele ei...e ca o carte buna, veche, cu filele ingalbenite care te atrag in lumea lor...
Sunt prinsa in lumea asta fara sa fiu prizoniera ei.
Nu sunt singura, suntem doi si ne tinem de mana, plecam in "drumetii" peirduti in toamna nostra si nu vrem, pentru nimic in lume, sa ne gaseasca cineva!

HI HI

Eu si IT-ul

Nu stiu sincer ce mi-a venit sa ma apuc acum sa fac treaba asta cu blog-ul.
Am intrat si am urmat pasii aia si acum se pare ca am blog. Treaba simpatica e ca eu chiar nu le am am cu astea, postarile pe net si alte cele.
Pe mine pune-ma sa citesc ceva, o carte buna, ceva interesant, nu sa postez chestii pe aici.
Ma chinui de juma de ora sa aflu de ce nu se postase ceva ce scrisesem, pana m-am prins ca trebuia mai intai sa activez contu si abia dupa aia domne, apare ceva!
Nu zic, sunt zuza rau cand vine vorba de calculatoare sau setari! Eu nu-mi gaseam alarma la telefon, dar sa ma apuc de facut facut blog-uri!
Sunt paralela total si o recunosc fara rusine!
Nu stiu daca o sa fac multi purici pe aici, pentru simplul motiv ca nu cred ca ma va pasiona prea tare.
Unde mai pui ca e si toamna, totul e asa frumos afara, incat ma si vad plecand la plimbare cu orele, facand poze prin parcuri, cititind linisitita la aer.
Acum scriu aici ca-s curioasa sa vad daca ma duce biluta sa postez chastia asta fara cap si coada pe blog. Nu de alta, da atata ce m-am chinuit sa aflu cum dracu se face ca acus ma ambitionai tare si nu ma las pana nu vad ineptia asta postata!!! Na!
Tehnologia asta, mama ei! Pai nu era mai bine cand trimiteai domne scrisori? A? Era si mai personal, mai romantic asa, te mai rodea asteptarea nitel...
Ce zic eu de scrisori, mai bine era cu porumbeii calatori!!!
Da! Alea vremuri, nu astea!
Ia sa vaz eu acu daca se posteaza!
La la la